Category Archives: Cufărul sentimental

Călător cu sentimente

We’re moooving!

Hello!

The new site is available. 🙂

Enjoy and reserve your free spot here!

(Content in Romanian and sometimes in English)

Thank you for following us!

Visează și călătorește!

În articolul de astăzi vorbim despre vise. Nu, nu despre acele fenomene psihice din timpul somnului, ci despre vise turistice. Acum, dacă nu ai astfel de manifestări, ori ești vreun călător total atipic, ori pur și simplu călătoriile nu sunt deloc preocupările tale. Dorința turistică de a debarca într-un loc frumos, de a vizita un obiectiv interesant, de a explora în lung și lat pe mare, în aer sau pe uscat, este asemenea unui cerc închis, în care ești sclavul propriilor sentimente. Turismul poate fi un viciu. Un viciu atât de frumos, pentru trup și suflet!

Turismul, ca „industrie a viselor” (așadar, visați turistic!), este oportunitatea perfectă pentru dorința ta în materie de călătorii. Dacă visele din timpul somnului sunt, de cele mai multe ori, iluzii sau imagini adesea neclare, necontrolabile și foarte greu de anticipat în realitate, o destinație turistică cu toate ingredientele ei, promovată pe o broșură sau o pagină de internet este cât se poate de… reală!

Până să ne ancorăm la propriu în destinația mult visată, continuăm (!) să trăim, paradoxal, un vis conștient, plin de sentimente și impresii, care generează un preview: vară, vreme splendidă cu un soare generos, cocoțat pe un albastru liniștitor, briza marină cu rol de revigorare, marea șoptește prin valurile ei line, nisipul cald îți gâdilă tălpile, șezlongul pregătit pentru odihnă și relaxare, iar un cocktail exotic e gata să îți provoace papilele gustative. Sau te transformi într-un Indiana Jones (așa cum am făcut și eu aici) și te visezi explorator prin locuri turistice pline de mister și aventură. Sunt doar două exemple, imaginația voastră este liberă să lucreze. Ce este important de reținut, tot acest film turistic prinde contur, iar regizorul nu e nimeni altcineva decât TU.

Pasul decisiv nu stă în buget sau timp. Nu, chiar nu exagerez, sunt conștient că sunt detalii extrem de importante, dar articolul de față are o altă însemnătate. Orice dorință turistică are nevoie de un impuls interior pentru a fi eliminată din sfera visului turistic și transportată în sfera realității. Pasul poate fi greu și depinde de fiecare individ în parte, de modul în care acesta percepe frontiera vis-realitate. Vorbim de… decizie. Unii poate îi zic curaj, alții nebunie.

Dragilor, există atâtea locuri turistice și posibilități de vacanță! Din nefericire, Creatorul ne-a înarmat cu o singură viață, insuficientă pentru a cunoaște toate aceste destinații. Ca o paranteză, topurile cu locurile care merită vizitate într-o viață zburdă prin librării, dar nu este obligatoriu să vă regăsiți în ele. Nu vă luați neapărat după topuri, ci după dorințele voastre, proprii și personale. Revenind la subiect, individul deține o abilitate care echilibrează situația de mai sus. Este liber să aleagă ce îi place cu adevărat. Este liber să decidă și este liber să își dorească cu ardoare să ajungă în destinația „X”.

Închei cu o mențiune. Toate dorințele voastre turistice trebuie depozitate într-un wishlist. Atenție, această listă nu se abandonează niciodată, ci se visează până la momentul decisiv.

Credeți în visele voastre turistice! Într-o zi veți ajunge unde vă doriți.

 Someday I'm gonna travel the world

Prietena mea, geografia!

Prietena mea, geografia

Inițial mi-am propus să reîncep activitatea pe blog cu un obiectiv extrem de interesant și inedit pentru mine (sunt sigur că și pentru mulți dintre voi), situat într-un oraș din Crișana. Eram decis încă din decembrie 2013 asupra subiectului, dar din Cufărul sentimental am auzit bătăi zdravene… gata să-mi răstoarne lada cu zestre. Cu sentimentele nu-i de joacă, așa că am ascultat doleanțele cufărului și m-am conformat. Geografia nu mai avea răbdare.

Clasele 1-4 sunt atât de îndepărtate de mine încât am și uitat ce s-a întâmplat. Prea mic să înțeleg chemarea geografiei… și orice altă chemare! În plus, mi-am făcut o amică tare antipatică: matematica. Cât m-am chinuit să îi văd sensul vieții. Recunosc că pe măsură ce am crescut, am înțeles ce vrea de la mine și am reușit cât de cât să o giugiulesc, cum ar zice Piersic, dar și astăzi mă strâmb la ea.

De Geografia României și cunoașterea mediului înconjurător am avut parte în primele clase de învățământ, iar cum notele și calificativele erau cam irelevante (ce să înțeleg dintr-un FB – adică foarte bine), țin minte primele excursii extrem de importante pentru ochii mei total neexperimentați, la Vidraru și Babele, două destinații pe care dacă le (re)vizitez astăzi sunt încărcat emoțional și în același timp înconjurat de un sentiment de cunoaștere. Pentru mine au fost foarte utile aceste prime întâlniri cu geografia pe teren, sub grija domnului învățător Maior, deoarece am reușit să îmi formez o viziune cât de mică asupra fenomenelor și în același timp să îmi dezvolt apetitul de a explora! 

În clasele 5-8 am avut primele tachinări reale cu materia numită geografie grație dirigintei mele, doamna Marinescu. Eram încântat de acest om, transmitea mereu ceva pozitiv, frumos. Așteptam cu nerăbdare orele de geografie cu dânsa, chiar dacă preda cam repede (m-am reglat eu din mers), deoarece învățam cu adevărat (în sensul că și pricepeam) primele chestiuni geografice. Cunoștințele acumulate le puneam la bătaie… în jocul țomapant, care pentru mine reprezenta un fel de „olimpiadă”. Totul a fost frumos până la un moment dat. „Supărarea” a venit în ultima clasă de gimnaziu când m-am trezit cu media 9,00. Ce m-am ofticat atunci! Știam eu că între mine și frumoasa știință a Pământului se legase ceva. Ceva frumos.

La liceu, cu toate că aveam o nebunie mare și cu istoria, plăcerea pentru geografie s-a accentuat. Am avut parte de încă doi profesori extraordinari. Doamna Matasariu era divină. Fără să exagerez, avea așa o bunătate și un mod de a comunica, de a preda, de a interacționa. Am învățat geografie din „joacă”. Nu pot uita testele, foarte interesante și deosebite, menite pentru a pricepe altfel. Al doilea om de la care am primit informații geografice s-a numit domnul Pietriș. Un om pasionat de materie (ce epuiza de tot markerul pe tablă), care știa să glumească dar să fie și serios. Venea lunar cu reviste Terra Magazin la braț (gata să le scape pe jos uneori), publicație la care m-am abonat imediat. Dacă unii o luau pentru acadele și alte „surprize”, eu o luam pentru plăcerea de a lectura. Aveam ce învăța! Caietul de geografie era bine pus la punct. Corectat, colorat și „subliniat”. Ce mai, ca o mică biblie. Nu lipsea atlasul… ce stătea permanent pe biroul meu și-l răsfoiam tot timpul cu aceeași curiozitate geografică!

Încet-încet geografia a devenit mai familiară… și o strigam geogra. La început și eu aveam emoții când ieșeam la hartă (ăsta era testul suprem), dar mai apoi îmi surâdea momentul. Toți făceam greșeli de poziționare (mai mult sau puțin haioase), iar adunate realizam o hartă cel puțin interesantă. Orașele și capitalele, băiet fiind, le știam de la echipele de fotbal. Munții ce mai îmi dădeau rău de înălțime, până când i-am învățat pas cu pas. Conștient sau nu, geografia avea să îmi intre în sânge pentru totdeauna.

Când a sosit clasicul și derutantul „ce vrei sa faci mai departe…?”, primul meu gând serios se îndrepta spre… istorie, după cum vă spuneam o altă pasiune de a mea, infuzată de un om și un pedagog minunat, doamna dirigintă Făsui. Dorința mea de a studia mai departe această disciplină atât de frumoasă a fost oprită de anumite aspecte ce privesc în mod direct situația destul de sumbră a fenomenului în România.

Dar ceva frumos avea să se întâmple.

În scurt timp am auzit chemarea… unei geografii. Nu o geografie simplă, ci o geografie a turismului.

Mai avem de povestit. Restul… poate într-un articol viitor! 🙂

RĂMÂNEȚI CU DORDETUR!

Dordetur, sub lupă!

retrospectiva2013

După toată harababura Anului Nou, în care am petrecut românește în România, am pus mâna pe șoarecele informatic și am dat un click nerăbdător pe blogul DORDETUR, ca și un refresh absolut necesar pentru ceea ce va urma. Aș fi postat mult mai devreme, dar la mine refacerea durează câteva zile, mai ales că anul 2013 a fost destul de obositor. Cam așa m-a prins 2014… obosit dar extrem de fericit alături de cel mai frumos cadou din viața mea, pe care îl iubesc enorm!

La Mulți Ani tuturor!

Acum la început de an, nu o să fac pe vrăjitorul Gandalf (că tot mi-am amintit de călătoriile extraordinare ale eroilor lui Tolkien), adunând iar într-un bol imaginar locurile de poveste vizitate și alegând o călătorie… neașteptată, ci o să ne delectăm cu o mică RETROSPECTIVĂ, prima din istoria DORDETUR:

  • La un blog de turism și călătorii m-am gândit serios undeva prin anul 2012. Nu l-am conceput atunci de frica sfârșitului lumii anunțată cu surle și trâmbițe, ci pentru că nu am vrut să fiu fast and degeaba. Mi-am așezat gândurile, am continuat să vizitez România și am crezut în dorința mea până la capăt.
  • De la începutul lui 2013 mă tot îndreptam spre realizarea proiectului, mai ales după ce am conceput o temă de disertație pe mass-media turistică românească, având la bază interviuri cu oameni din presa de specialitate. Astfel, în vara lui 2013 am știut ce vreau și am început să lucrez spre îndeplinirea proiectului.
  • Cum toamna se numără bobocii… eu am zis să deschid un blog. Cu emoții, dar cu prieteni și cititori admirabili ce mi-au dat încredere. Mă înclin!
  • 29 octombrie 2013, m-am transformat în Indiana Jones și Peștera Muierii. Îl invit pe George Lucas la o vizită aici. Niciodată nu e prea târziu pentru încă o peliculă… Indiana Jones!
  • 19 noiembrie 2013, am fost la bâlci. Fără mici, fără bere. Pliante turistice la greu și pe alocuri urme de profesionalism. Am rămas cu întrebarea: A fost sau n-a fost?”

Poveștile DORDETUR continuă!

Vă reamintesc că nu mă deranjați deloc dacă îmi trimiteți vorbe la dordetur@gmail.com. De asemenea vă aștept cu drag și pe pagina de FACEBOOK cu un like, un share, un comentariu.

 

FIȚI TURIȘTI CU BUNĂ ATITUDINE!

Rămas bun 2013! Bun venit 2014!

O galerie mai sentimentală care se uită altfel la terenul de joc. La marginea lui se pregătește o schimbare importantă. Unii aplaudă cu atâta putere încât de pe umerii lor cad toate greutățile și momentele mai puțin faste. Alții sunt mai rezervați, împovărați de sentimente și nedeciși asupra schimbării. Jucătorul cu numărul 2013, cam obosit de la atâtea evenimente, cedează firesc și obligatoriu locul succesorului său, 2014, fără experiență dar cu gânduri mari. Bună sau rea, modificarea este certă. Să îi dăm încredere acestui 2014! Cine să îi însuflețească starea de spirit decât galeria sentimentală… Până la fluierul care anunță modificarea, mai clipim de câteva ori. Gândiți-vă la tot ce a fost mai bun și lăsați optimismul să vă inunde mintea. Zâmbiți!

Turistic vorbind, anul 2013, cu ultimele lui cifre extrem de… malefice în mintea unor devoratori de pesimism, a fost frumos. Am reușit să călătoresc prin locuri superbe, fără să mă pot “lăuda” cu destinații internaționale. Nu am ajuns în visul multora dintre noi Statele Uimite ale Americii (cum spunea profa de geogra din liceu, ce stil frumos de a preda!), nici în excentricul Dubai, nici în interesanta și fascinanta Asie sau în nu știu ce insule, peninsule și alte cotloane turistice.

Eu am luat-o tiptil-tiptil prin România. Nu vreau să mor trist din punct de vedere turistic fără să îmi văd frumusețile naturale și antropice aflate în locul de baștină. Mulți cârcotași or să zică ia uite-l și pe Păcală. Ei, să vedem cine cară ușa la urmă… Așadar am călătorit printr-o bună parte a țării noastre, fără să am vreun regret!

Mi s-a îndeplinit o mare dorință, aceea că am ajuns în destinațiile de excelență ale României, Maramureș și Bucovina. Doamne Dumnezeule, așa limpezime turistică, așa opere de artă, așa îmbinare între natură și om… ți se face pielea de găină! De asemenea am vizitat și revizitat câteva perle ale Transilvaniei (pe bună dreptate denumite așa), am colindat nordul Olteniei și Munteniei străpungând Carpații (adevărate locuri de poveste), și am pătruns mai timid și prin Moldova lui Ștefan, pe care cu siguranță o voi revedea mai pe îndelete. Nu am uitat de vestul occidental (nu sălbatic) și am ajuns în eleganta Oradea (un oraș extraordinar din punct de vedere arhitectonic!). Inevitabil, în plină vară am luat și litoralul românesc al Mării Negre la privit, așa de… curiozitate, cum ar spune Dem Rădulescu.

În ultimul trimestru al anului am pus rucsacul în cui și m-am dedicat blogului. Cred că v-ați obișnuit cu stilul DORDETUR. Sunt entuziasmat de proiect și am speranța că lucrurile se vor desfășura frumos în continuare. Pregătesc articole pentru toate locurile de poveste din România… dar și alte surprize. 

Anul 2013 din punct de vedere al omului Alexandru Pavlicheanu a fost și cu bune și cu rele. Zâmbete, lacrimi, reușite, eșecuri. În fond, vorbim de fericire și tristețe… stări alternante în viața noastră. Cel mai important este când totul se termină cu bine.

În 2014 vreau să călătoresc, să iubesc și să fiu iubit, să fiu sănătos și fericit! Aceleași lucruri vi le doresc și vouă!

Un An Bun! La Mulți Ani!

Rămâneți pe DORDETUR și în 2014. Vă mulțumesc anticipat pentru susținere!

FIȚI TURIȘTI CU BUNĂ ATITUDINE!

A.P.

 

Ce m-aș face fără ea?

Era așa frumoasă și cel mai important, extrem de isteață. Avea un chip atât de schimbător, încât mă fascina și îmi stârnea o curiozitate nebună. Eram îndrăgostit de tot ce spunea. Poveștile ei păreau câteodată incredibile, dar mereu le-am ascultat cu sfințenie. M-am molipsit. Mulți afirmau că este deosebită, dar dificilă și grea la minte. Unii, o urau din start, spunând că e doar un… sentiment de moment. Nu mi-a păsat absolut deloc. Știam ce simt pentru ea. Îmi plăcea la nebunie și era suficient. Au fost momente când am încercat să o impresionez. Era aproape imposibil cu experiența pe care o avea, iar câteodată aveam impresia că se juca cu mine. 

O caracteristică debordantă a personalității ei, era că nu uita nimic. Mai grav, nu ierta nimic. Mă îngrozea acest aspect. Știam că mă va ține minte toată existența ei. Recunosc că am uitat-o de multe ori. Mi-a reproșat într-o zi că am învățat prea multe lucruri de la ea și m-am oprit. Nu pot uita că în același timp mi-a dat un sfat emoționant: să nu o uit,  ba chiar să o mai revăd, din când în când. Am rămas surprins. M-am conformat, spre bucuria ei, dar și a mea.

Am fost mereu de nedespărțit. A fost o atracție bolnăvicioasă. O venerez și astăzi, un sentiment care va dăinui… cât timp legătura dintre noi doi nu se va rupe sub efectul unor fenomene mai puțin dorite, care nu țin de puterea noastră.

Nu închei fără să-i menționez numele. Unul deosebit. Se numește Istoria.

O ȚARĂ CE NU-ȘI CUNOAȘTE ISTORIA ȘI NU INVAȚĂ DIN EA, NU ARE VIITOR.

I Love History

 

Ce adunăm din călătoriile noastre?

Geamantanul cu sentimente

Pentru mine călătoriile înseamnă mai mult decât o simplă relaxare sau odihnă după luni de muncă și stres. Fiecare dintre noi suntem mici sau mari exploratori moderni. Nu vă îndoiți de asta! Descoperim lumea turistică ori de câte ori o luăm la pas în căutarea comorilor de tot felul. Și cel mai important aspect este că în urma lor căpătăm experiență de viață.

Privesc altfel călătoriile. Sigur și eu realizez fotografii. Și eu cumpăr suveniruri. Și eu respir ca orice turist aerul unei destinații. Și eu am euforia unor obiective turistice. Dar dincolo de aceste lucruri perfect normale încerc să fac cunoștiință cu locul. Indiferent că vorbim de locuri antropice, naturale sau mixte în mintea mea se realizează o conexiune. Cu natura, cu omul, cu ambele entități.

Ați simțit vreodată în mijlocul naturii, sub umbrela verde a unor arbori, zgomotele logodite cu liniștea sfâșietoare? Ați pus vreodată mâna pe un zid scorojit de cetate, unde parcă se aud și acum tropăitul cailor și zarva umană? Sunt sigur că da. Iar în momentul acela faci parte din peisaj. Comunici cu locul. Ești un altfel de turist.

Eu mă întorc din călătoriile mele cu sentimentele locului și în același timp îmi donez propriile sentimente. Este un schimb corect și plăcut.

Voi ce credeți, cu ce vă întoarceți din călătoriile voastre?

%d blogeri au apreciat asta: