Da’… cu turistu’ ce-ați avut?

Cazurile pe care le voi interpreta în rândurile de mai jos sunt atât de uzuale prin călătorii, încât le putem trece la secțiunea… „ceva normal”.

Să mă fac bine înțeles, nu sunt aspecte care privesc strict turistul român, ci vorbesc despre comportamentul turistului universal. Să nu credeți că turistul străin este vreun model în materie de comportament. Nicidecum!

tourists

Cazul 1: Culturalizare” prin mângâierea artelor

Atingerea operelor de artă. Subiect complex și des întâlnit pretutindeni. Existența unui mesaj de tipul „nu atingeți…” nu pare a fi deloc un impediment în plăcerea nevinovată a vizitatorului de a pipăi obiectul în cauză. Convorbirea cu artistul în orice caz nu are loc (ca să anulăm o posibilă scuză), și prea multe lucruri nici nu cred că afli prin aplicarea acestui procedeu de cunoaștere (cu siguranță, poți afla informații consultând o broșură, întrebând ghidul etc.).

Așadar, o lipsă de control la unii (pe care, poate, o sesisează la un moment dat!) sau, cel mai grav, o nepăsare totală la alții (se vede din atitudinea lor).

 

Cazul 2: „Două vorbe să-ți mai spun…”

Evident, nu sunt doar două vorbe… ci un întreg roman. Cred că în călătorii PR-ul funcționează bine, dar uneori cam nepotrivit. Mă refer la discuții de tip divan, dialoguri savuroase (de multe ori cu tonalitate) din incinta unor obiective turistice. Extrem de neplăcute, atât pentru turiștii cuminți, cât și pentru „regele ghid”. Indiferent de motivul invocat, nu prea văd „sorry”. Evident că ele există: am mai fost aici, știu despre…, ghidul e plictisitor etc. Sincer, dacă discuțiile s-ar propaga spre opera de artă X, aș mai înțelege și poate chiar aprecia. Însă, majoritatea sunt non-turistice sau, în traducere liberă, nu-și au locul. 

Încurajez comunicarea, dar nu oriunde. Păstrarea liniștii devine un lux. Poate în timp va costa și bani.

 

Cazul 3: Spune-mi cum te îmbraci, ca să-ți spun cât de decent/ă ești!

Nu sunt designer vestimentar, dar până la vorbă, o primă impresie a unui om o fac după port. De multe ori am impresia că plimbarea pe plajă se confundă cu vizitarea (ca să nu îi zic tot plimbare) unui lăcaș de cult sau spațiu cultural. E ca și cum te duci la munte în șlapi, și la mare în bocanci. Nepotrivit, nu? Evident, aici mă refer la decența vestimentară, iar exemplele sunt multiple și mult mai nepotrivite: intrarea cu ochelari de protecție pentru soarele care nu există, tricouri cu mesaje indecente și incandescente până și pentru ținuta de stradă sau prezentarea unei ținute de club în muzeul Z (de la… Zambaccian).

Unii cu siguranță sunt interesați mai mult de modă decât de locul în care se află. Iată, o nouă formă de turism: turismul vestimentar.

Cu toleranța nu stau rău, dar am o limită bine stabilită. Am mai greșit și eu, însă autocritica a funcționat.  

Cert este că, dincolo de aceste aspecte, stă bagajul educațional. Îmi este destul de greu să cred că un turist cu un asemenea duh în acțiunile sale turistice se comportă acătării în viață de zi cu zi. Poate mă înșel. Poate-i un nou trend.

Dacă turismul este o artă a frumosului, la care participăm, de ce să o denigrăm?

Articolul abordează o părere strict personală, din propriile experiențe, iar dacă împărtășiți alte idei sau aveți alte adăugiri, vă invit cu mare drag să folosiți secțiunea de comentarii.

Îți place DORDETUR?

Nu ezita să dai un LIKE pe www.facebook.com/dordetur și un FOLLOW la blog.

Mulțumesc pentru susținere. 🙂

FIȚI TURIȘTI CU BUNĂ ATITUDINE!

Anunțuri

Posted on 3 Septembrie 2014, in Educație turistică, Zoom and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink. 1 comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: