Viața la oraș: de la Singapore la Mumbai!

Am cules o știre interesantă. Cei de la CNN, pe baza raportului întocmit de Economist Intelligence Unit (EIU), ne informează cu privire la cele mai scumpe orașe ale lumii. Putem să corelăm știrea și cu activitatea turistică, având în vedere că o parte a costurilor analizate fac referire și la aspecte precum transport, alimentație, timp liber etc. Partea bună este că avem și o listă alternativă!

În prima categorie de orașe, unde ai nevoie, ca o glumă, de un împrumut la FMI :), mă surprinde Caracas, însă trebuie să ținem cont că este un oraș foarte „americanizat”, diferit de restul Americii Latine. Altfel, Singapore este cel mai scump oraș din lume! 

top 10 expensive cities

Extra info:

Londra, Moscova, Amsterdam și, de ce nu, cealaltă capitală nordică, Helsinki, pot intra în categoria orașelor foarte scumpe din punct de vedere turistic.

Acum, să ne înțelegem, nu sunt orașe-destinații de nepătruns, dar trebuie o atenție la detaliile călătoriei și, inevitabil, la… buget.

În a doua categorie de orașe, unde și așa nu te poți duce cu mărunțiș, numai privind locul pe mapamond, e de subliniat (și surprinzător, pentru mine, cel puțin) prezența „exotică” a Bucureștiului printre „adversare” mai mult sau mai puțin atractive și chiar mai periculoase din punct de vedere al siguranței turistice. Fără să fiu prea entuziasmat de top, e de remarcat faptul că străinii văd în București un oraș ieftin (în comparație cu salariile lor… cred și eu). 

top 10 least expensive cities

Extra info:

Praga (probabil cel mai bun raport calitate-preț), Budapesta, Viena sau, de ce nu, Atena, sunt orașe care pot fi vizitate cu un buget satisfăcător, întorcându-vă și cu o experiență turistică frumoasă.

De menționat că orașul de referință al studiului a fost New York și au fost analizate 131 de state.

În încheiere, lăsând la o parte clasamentele de mai sus, vă doresc să ajungeți acolo unde vă doriți! Și, nu uitați, fiecare destinație turistică are farmecul și cerințele ei financiare

Anunțuri

Posted on 12 Martie 2014, in Zoom and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: