O întâlnire neobișnuită: Templul Sion!

Sinagoga Neologa sau Templul Sion din Oradea

Trecură câteva săptămâni bune de la ultimul articol Călător în țara mea. M-am acomodat cu începutul de an și mi-am făcut ordine printre… rânduri. Așadar, la ce să mai zăbovim, să repornim poveștile Dordetur!

Dragi cititori, nu credeam că voi ajunge prea curând într-o… sinagogă. Sincer să vă spun, nu credeam că voi ajunge vreodată. Aflat printr-o incursiune într-unul dintre cele mai frumoase orașe din punct de vedere arhitectonic din România (zic eu), am reușit să pășesc și să fotografiez interiorul unei frumoase sinagogi!

Am ajuns în premieră în municipiul Oradea, din regiunea Crișana (județul Bihor), la doi pași de granița cu Ungaria. Departe, mon cher. Nu este prima mea experiență în această zonă a țării și recunosc că imaginea de ansamblu formată… oferă un aer occidental. Parcă se simte gustul civilizației.

Oradea se pretează excelent celor care vor să practice turismul cultural, “căutători” de arhitectură veche și variată, aici conviețuind mai multe stiluri, precum baroc, renascentist, art nouveau, secesionist, în principal datorită influențelor austro-ungare. Centrul istoric este foarte frumos și destul de bine restaurat, iar o plimbare, indiferent de perioada zilei, este cu siguranță o bucurie a ochilor… și nu numai. Domină bunul gust și asta nu face decât să redea un plus valorii istorice și culturale.

Din păcate, cetatea orașului, concepută după un plan arhitectural italian-renascentist (destul de inedit pentru zona asta a Europei!), este și în 2014 în curs de reabilitare și modernizare pentru a reintra în circuitul turistic, dar se pare că așteptarea ar merita pentru fortificația care a împlinit 900 de ani de existență. Sănătoși să fim!

Purced spre subiectul principal al articolului de astăzi, cu mențiunea că despre Oradea poate vom mai discuta în viitor, fiind o urbe foarte interesantă.

Comunitatea evreilor (prima încă din 1772) a fost destul de însemnată aici, dacă punem la socoteală că la început de secol XX aproximativ 24% din populația orașului era evreiască! Unele statistici, de la diverse asociații de profil, prezintă un număr de cca. 30.000 de evrei care locuiau în Oradea până în anul 1944 (când trupele nemțești ocupă Ungaria, marșul lor având și o divizie antisemită, ce acționa în adunarea și deportarea evreilor la Auschwitz). Cifrele atestă faptul că această comunitate evreiască și micul cartier format au avut un rol important în viața orașului, punându-și amprenta asupra lui ȘI din punct de vedere cultural-religios, prin construirea de sinagogi.

Evenimentele tragice și deloc faste în istoria omenirii, care au avut ca scop exterminarea evreilor prin tehnici macabre (inumane, e puțin spus), nu le voi discuta, dar vreau să punctez faptul că, în ciuda asupririlor de tot felul, evreii au rămas cu “identitate”, pe care alții și-au pierdut-o mult mai ușor.

Astăzi, Oradea rămâne cu a doua comunitate de evrei din România (cca. 600-700 de persoane).

Mai există trei sinagogi în oraș, dintr-un număr mare de singagogi și lăcașuri de cult – 29, doar una fiind funcțională, după ce a fost restaurată: Sinagoga ortodoxă (cea mai importantă). Întâmplarea face ca pe strada Independenței, un bătrânel evreu (tare simpatic și cu o suficientă tehnică de ghid turistic) să ne întâmpine și să ne ofere o vizită neoficială!, într-una din sinagogile nefuncționale, un adevărat simbol al orașului. Un lucru absolut inedit pentru mine… curiozitatea atingea cote maxime. Vorbim de sinagoga neologă construită în anul 1878, cunoscută și ca Templul Sion, orientată NE-SV pe direcția… Ierusalimului. Lăcașul religios, ultima slujbă având loc în anul 1995, se afla într-o stare de degradare accentuată și pe alocuri periculoasă, în ciuda frumuseții sale. Exteriorul cu fațade simple și scorojite de vreme impresionează prin arhitectura romantică, cu influențe orientale, și prin cupola-bulb așezată pe planul dreptunghiular, unde dăinuiește Steaua lui David. Interiorul este mult mai arătos decât credeam. Sinagoga de rit neolog (în urma scindării evreilor în 1870) are o capacitate de cca. 1000 de persoane și deține o orgă extrem de interesantă, din păcate astăzi nefuncțională. Fresca orientală (atât cât mai este păstrată) este o bucurie vizuală, nelipsind de la interior celebrele Table ale lui Moise sau chivotul cu Tora.

Că este monument istoric nu e de mirare, dar faptul că sinagoga este situată pe locul 3 în Europa ca mărime… e de apreciat și reținut!

Din fericire, se pare că Sinagoga Neologă ce se oglindește în apele Crișului Repede va beneficia de un program amplu de reabilitare și va fi transformată într-un spațiu cultural. Felicitări celor care au luat această inițiativă!

Vă las să vă bucurați de fotografiile inedite realizate și totodată vă invit prin intermediul TVR Cluj și Digi 24 să vizualizați două materiale informative.

Primesc păreri cu privire la alte sinagogi frumoase din România, vizitate de voi! 🙂

FIȚI TURIȘTI CU BUNĂ ATITUDINE!

 

Anunțuri

Posted on 24 Ianuarie 2014, in Călător în țara mea and tagged , , , , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: