Prietena mea, geografia!

Prietena mea, geografia

Inițial mi-am propus să reîncep activitatea pe blog cu un obiectiv extrem de interesant și inedit pentru mine (sunt sigur că și pentru mulți dintre voi), situat într-un oraș din Crișana. Eram decis încă din decembrie 2013 asupra subiectului, dar din Cufărul sentimental am auzit bătăi zdravene… gata să-mi răstoarne lada cu zestre. Cu sentimentele nu-i de joacă, așa că am ascultat doleanțele cufărului și m-am conformat. Geografia nu mai avea răbdare.

Clasele 1-4 sunt atât de îndepărtate de mine încât am și uitat ce s-a întâmplat. Prea mic să înțeleg chemarea geografiei… și orice altă chemare! În plus, mi-am făcut o amică tare antipatică: matematica. Cât m-am chinuit să îi văd sensul vieții. Recunosc că pe măsură ce am crescut, am înțeles ce vrea de la mine și am reușit cât de cât să o giugiulesc, cum ar zice Piersic, dar și astăzi mă strâmb la ea.

De Geografia României și cunoașterea mediului înconjurător am avut parte în primele clase de învățământ, iar cum notele și calificativele erau cam irelevante (ce să înțeleg dintr-un FB – adică foarte bine), țin minte primele excursii extrem de importante pentru ochii mei total neexperimentați, la Vidraru și Babele, două destinații pe care dacă le (re)vizitez astăzi sunt încărcat emoțional și în același timp înconjurat de un sentiment de cunoaștere. Pentru mine au fost foarte utile aceste prime întâlniri cu geografia pe teren, sub grija domnului învățător Maior, deoarece am reușit să îmi formez o viziune cât de mică asupra fenomenelor și în același timp să îmi dezvolt apetitul de a explora! 

În clasele 5-8 am avut primele tachinări reale cu materia numită geografie grație dirigintei mele, doamna Marinescu. Eram încântat de acest om, transmitea mereu ceva pozitiv, frumos. Așteptam cu nerăbdare orele de geografie cu dânsa, chiar dacă preda cam repede (m-am reglat eu din mers), deoarece învățam cu adevărat (în sensul că și pricepeam) primele chestiuni geografice. Cunoștințele acumulate le puneam la bătaie… în jocul țomapant, care pentru mine reprezenta un fel de „olimpiadă”. Totul a fost frumos până la un moment dat. „Supărarea” a venit în ultima clasă de gimnaziu când m-am trezit cu media 9,00. Ce m-am ofticat atunci! Știam eu că între mine și frumoasa știință a Pământului se legase ceva. Ceva frumos.

La liceu, cu toate că aveam o nebunie mare și cu istoria, plăcerea pentru geografie s-a accentuat. Am avut parte de încă doi profesori extraordinari. Doamna Matasariu era divină. Fără să exagerez, avea așa o bunătate și un mod de a comunica, de a preda, de a interacționa. Am învățat geografie din „joacă”. Nu pot uita testele, foarte interesante și deosebite, menite pentru a pricepe altfel. Al doilea om de la care am primit informații geografice s-a numit domnul Pietriș. Un om pasionat de materie (ce epuiza de tot markerul pe tablă), care știa să glumească dar să fie și serios. Venea lunar cu reviste Terra Magazin la braț (gata să le scape pe jos uneori), publicație la care m-am abonat imediat. Dacă unii o luau pentru acadele și alte „surprize”, eu o luam pentru plăcerea de a lectura. Aveam ce învăța! Caietul de geografie era bine pus la punct. Corectat, colorat și „subliniat”. Ce mai, ca o mică biblie. Nu lipsea atlasul… ce stătea permanent pe biroul meu și-l răsfoiam tot timpul cu aceeași curiozitate geografică!

Încet-încet geografia a devenit mai familiară… și o strigam geogra. La început și eu aveam emoții când ieșeam la hartă (ăsta era testul suprem), dar mai apoi îmi surâdea momentul. Toți făceam greșeli de poziționare (mai mult sau puțin haioase), iar adunate realizam o hartă cel puțin interesantă. Orașele și capitalele, băiet fiind, le știam de la echipele de fotbal. Munții ce mai îmi dădeau rău de înălțime, până când i-am învățat pas cu pas. Conștient sau nu, geografia avea să îmi intre în sânge pentru totdeauna.

Când a sosit clasicul și derutantul „ce vrei sa faci mai departe…?”, primul meu gând serios se îndrepta spre… istorie, după cum vă spuneam o altă pasiune de a mea, infuzată de un om și un pedagog minunat, doamna dirigintă Făsui. Dorința mea de a studia mai departe această disciplină atât de frumoasă a fost oprită de anumite aspecte ce privesc în mod direct situația destul de sumbră a fenomenului în România.

Dar ceva frumos avea să se întâmple.

În scurt timp am auzit chemarea… unei geografii. Nu o geografie simplă, ci o geografie a turismului.

Mai avem de povestit. Restul… poate într-un articol viitor! 🙂

RĂMÂNEȚI CU DORDETUR!

Anunțuri

Posted on 17 Ianuarie 2014, in Cufărul sentimental and tagged , , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: