Sus, sus, sus… sus la Cetate!

Flutura si tricolorul!

Anul acesta am (re)vizitat una dintre primele destinații turistice ale copilăriei mele: Lacul și barajul Vidraru. După ce mi-am clătit ochii cu minunăția de aici, mie nici acum nu-mi vine a crede că Vidraru este o realitate… absolută, am dat de o altă nebunie turistică. Nu la nivelul șoselei noastre cu magna cum laude, Transfăgărășanul (DN 7C), ci un pic mai sus, pe la o altitudine de 850 de metri. Am pus ochii, ca un năvălitor sau ca un vultur (cum preferați), pe Cetatea Poenari din comuna Arefu, județul Argeș.

M-am dat jos din mașină și am privit cu poftă spre cetatea din vârful Muntelui Cetățuia, cu un zâmbet ce îmi anunța victoria certă, având în vedere că din informațiile mele proprietarii nu mai erau pe acasă de ceva vreme. Îmi leg zdravăn șireturile la bocanci, făcând și câteva mișcări și fandări de încălzire a mușchilor. Apoi, îmi pun mâinile în șold ca Vodă și cer îndurare Cerului să mă ducă până-n vârfu’ dealului. Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă. Accesul spre misterioasa cetate se face prin niște scări rulante cu piciorul, amplasate într-o frumoasă pădure de fag, în care aerul curat te pândește la fiecare pas.

Am pus bastonul în prag, mi-am zis un Doamne Ajută discret… și înainte marș: 100 de trepte (voie bună și coafura rezistă), 200 de trepte (ceva probleme la suspensii, dar cu zâmbete pe buze)… 500 de trepte (devin ușor iritat și transpirat), 600 de trepte (ceva probleme la direcție, fără zâmbete pe buze)… 1000 de trepte (zdrăngănea ceva pe la motor, gura uscată, dar prind curaj printr-o gumă de mestecat ce striga din buzunar), 1100 de trepte (fac un popas și rău am făcut că abia m-am urnit din loc)… 1400 de trepte (coafura e la pământ, fața rozalie, o liniuță la baterie, nasul nu mai făcea fața ventilației)… 1480 de trepte (fraților, am învins!, vorba lu’ Dinescu!). Și când credeam că am ajuns în Rai (turistic, evident), dau de niște necredincioși tranși în țepe, în loc de Bun venit. Ptiuuu, drace! Plătesc la vamă, trec peste podul fix (în trecut ar fi fost mobil) și intru în cetate. Este destul curent, căci ușile și geamurile nu sunt închise, așadar să fiți îmbrăcați corespunzător. Cum nu există ghid (probabil speriat de condițiile de lucru) pereții din cărămidă și piatră ne oferă informații importante cu privire la istoria locului, asta dacă nu cumva ochii voștri, pe bună dreptate, sunt furați de peisajul frumos al Văii Argeșului și împrejurimilor. Nu exagerez când spun că aici te simți ca și cum ai fi pe acoperișul țării, fiindcă am găsit unul dintre cele mai frumoase puncte de belvedere din România!

Se pare că cel care ar fi început construcția a fost Negru Vodă, întemeietorul Țării Românești, iar Vlad Țepeș ar fi continuat lucrările prin trădătorii luați ca sclavi în urma uciderii tătalui său, Vlad Dracul. Chiar dacă sunt menționați doi întemeietori, cetatea (sau castelul, după unele păreri) de la Poenari este întipărită cu imaginea lui… Dracula (pentru străini) și mai mult decât atât, este considerată a fi adevărata locuință a lui Vlad Țepeș (pentru români), în dauna castelului de la Bran, mult mai faimos de altfel. Prima menționare istorică datează de prin 1453. Construirea fortificației cu rol de apărare împotriva otomanilor, care amenințau întreaga Europă, s-a realizat în secolele 13-14.

Ultima restaurare s-a făcut acum mai bine de 40 de ani, când s-au construit și scările de beton pentru vizitatori. De-a lungul timpului, alunecările de teren, cutremurele dar și inaccesibilitatea au afectat serios construcția, aducând-o la stadiu de ruină. Totuși aveți ce vedea! 

Cel care se ocupă cu vânzarea biletelor, respectiv suvenirurilor, este foarte amabil și cunoaște diverse detalii dacă îl interogați un pic. Face în fiecare zi acest sport  și cu un mic bagaj după el. Jos pălăria.

Recomand: apă, încălțăminte corespunzătoare (bocanci de trekking, adidași de running… ceva de genul), îmbrăcăminte adecvată (transpirația în timpul urcușului și bătaia vântului vă strică binedispoziția), bănuți la voi pentru taxa de intrare (eventual suveniruri) dar și aparatul de fotografiat. Nu în ultimul rând… răbdare și nu vă grăbiți. Toată această mini-excursie, durează cam cel mult… 2 ore să zicem, inclusiv vizitarea locului. Depinde de fiecare în parte, în orice caz nu e loc de întrecere aici. Bucurați-vă de fiecare pas!

Mai mult ca sigur sesizați o foamete mare după cucerirea cetății, așa că vă așteaptă restaurantul – pensiune denumit “La Cetate”, chiar la doi pași după ce ați revenit la șosea. Mâncarea este bună, prețurile sunt acceptabile. Un prilej tocmai bun pentru a vă recupera ceva din forțe.

Ce beneficii avem după această vizită la Cetatea Poenari: mișcarea organismului, aer curat, febră musculară, un somn adânc… și multe sentimente frumoase!

Vă las cu fotografiile.   

FIȚI TURIȘTI CU BUNĂ ATITUDINE!

Anunțuri

Posted on 30 Noiembrie 2013, in Călător în țara mea and tagged , , , , , . Bookmark the permalink. 1 comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: