We’re moooving!

Hello!

The new site is available. 🙂

Enjoy and reserve your free spot here!

(Content in Romanian and sometimes in English)

Thank you for following us!

Dordetur, sub lupă (3)

Încep sincer și direct. Zilele și nopțile lui 2015 au oscilat între bine și mai puțin bine. Nu știu, așa a fost să fie. S-a observat asta și în activitatea mea pe blog, dar de fiecare dată când mi-a fost dor și am vrut să transmit ceva, m-am adunat și am postat. 🙂

__

Am început anul cu un mesaj strict la adresa turismului românesc. Și așa îl și termin!

https://dordetur.wordpress.com/2015/01/27/pacientul-turism/

În Cluj-Napoca e fain de tot. În plus, se respiră bine. 

https://dordetur.wordpress.com/2015/02/07/orasul-turistic-cu-cel-mai-curat-aer-din-europa-este/

Un subiect mereu sensibil pentru mine. Ce facem ca să ne cunoaștem frumusețile țării?

https://dordetur.wordpress.com/2015/03/09/tu-cunosti-romania-ta-turistica/

Am scris câte ceva despre mănăstirea unde m-am simțit aparte.

https://dordetur.wordpress.com/2015/04/22/pe-urmele-lui-stefan-cel-mare-manastirea-putna/

Arhitectură valoroasă, natură unică și ceva probleme de atitudine la adresa celor două. 

https://dordetur.wordpress.com/2015/05/08/de-ce-iti-recomand-sa-vizitezi-baile-herculane/

Mamaia lui 2015 o știm, dar cum era prin anii ’30-’40?

https://dordetur.wordpress.com/2015/08/13/a-lu-mamaia-de-altadata/

C-atunci când bere bei, ai cele mai bune idei. Sau Oktoberfest Brașov.

https://dordetur.wordpress.com/2015/09/03/iolalarihuuu-e-septembrie-e-oktoberfest/

Un articol demn de sintagma „ce am avut și ce am pierdut”. Se potrivește perfect și „ce rămâne de făcut?”.

https://dordetur.wordpress.com/2015/09/25/casele-reginei-maria-de-pe-litoralul-marii-negre/

Am vizitat unul dintre cele mai frumoase castele de pe Valea Prahovei. La interior ascunde ceva inedit.

https://dordetur.wordpress.com/2015/10/20/oaspete-la-nababul/

Iar la final, o poveste turistică mai cu sufletul la gură…

https://dordetur.wordpress.com/2015/11/30/un-altfel-de-turist/

__

Și în acest an am fost invitat și acreditat la evenimente precum e-Travel Conference, Future of MediaIncoming Travel Forum, întâlnirile Skal sau școala Flanco

Le mulțumesc pe această cale tuturor celor care mi-au acordat atenție și încredere. 

Vă mulțumesc și vouă, dragi cititori. Noul an sper să ne găsească tot împreună.

dordetur revelion 15

Un altfel de turist

Momentul acela când se așterne noaptea peste destinația turistică în care mă aflu. Luminile palide ale locului, pe alocuri chiar inexistente, mă fac să grăbesc pasul, în speranța că miezul nopții nu mă va prinde pe străzi necunoscute. Ochii caută să privească fiecare cotlon, iar o ușoară teamă parcă se instalează odată cu frigul unui ierni aflate abia la început. Pfiu! Tocmai mi-a trecut prin cale o mogâldeață neagră. Nu mi-am dat seama exact, dar bănuiesc că era doar o pisică speriată de zgomotul bocancilor mei pe piatra cubică. Liniștea cam sinistră de pe aici îmi dă ceva palpitații. Toată lumea pare baricadată, străzile sunt goale. Am sentimentul că locul pe unde mă perind eu acum în drumul spre hotel este de-a dreptul abandonat. Se observă câteva felinare oarbe, însă negrul este culoarea dominantă a peisajului.

Printre gândurile mele, ce deveneau din ce în ce mai stranii, reușesc să ajung la hotel. La recepție nu este nimeni, doar o țigară zace în scrumiera de pe tejgheaua recepționerului. E aproape fumată. Pesemne este pe undeva prin spate, îmi zic în sinea mea. Nu mai apelez la sonerie; în plus, cheile camerei sunt strânse în pumnul înghesuit în buzunarul paltonului. Urc niște trepte care scârțâie sâcăitor și înfricoșător pentru starea mea de spirit. Ajung la etajul I al hotelului și observ că holul în capătul căruia se afla camera mea este învăluit de aceeași noapte pe care aveam speranța că o părăsisem cu câteva clipe în urmă. Îmi potrivesc pașii pentru a ajunge cât mai repede. Deodată, în spatele meu se aude o ușă trântită. Întorc capul, crezând că vreun turist își părăsește camera. Nimic. Îmi continui drumul și ajung la ușa camerei. Scot cheile, dar îmi este greu să găsesc yala din prima. Mă chinui preț de câteva secunde, iar în cele din urmă reușesc. Dar tocmai când să apăs clanța, o senzație de vânt și un miros de putrefacție mă înconjoară. Întorc rapid privirea. La capătul holului, de unde pornisem către cameră, observ o prezență ciudată ce ținea în mână un felinar. Pe măsură ce înainta spre mine, fiori reci mi se prelingeau pe șira spinării. La scurt timp, un râs diavolesc îmi zguduie toate simțurile. Apăs clanța instinctiv, aproape cu disperare, și intru în cameră. Eram mai mult mort decât viu, însă suficient cât să pun mâna pe întrerupător și să găsesc zăvorul. Încerc să îmi trag sufletul, rezemat de ușa pe care o țineam drept baricadă. Caut vizorul, dar lipsește.

Mă îndepărtez de ușă. Abandonez paltonul greu și îmi deschei câțiva nasturi la cămașă. În sfârșit lumină, cam difuză ce-i drept, dar scăpasem de întuneric… Mă îndrept spre baie și îmi privesc fața schimonosită în oglindă. Mă spăl cu niște apă rece, iar simțurile parcă îmi intrau pe o traiectorie normală. Revin în cameră și privesc ușa. E mult prea liniște, în ciuda celor întâmplate, asta dacă nu cumva am avut halucinații, îmi zic. Mă îndrept către fereastră, în speranța că o gură de aer m-ar ajuta. Afară domnește noaptea; doar la colț de stradă zăresc un felinar gălbui, iar pe cer luna. Luna plină. Și tot la răscrucea de drumuri observ… un altfel de turist.

felinar

Sărbătoarea Sfântului Andrei a dobândit de-a lungul timpului numeroase semnificații, întregite de obiceiurile tradiționale mai mult sau mai puțin păstrate.

Oaspete la „Nababul”

Să pășești pe proprietatea unui nabab (adică o persoană putred de bogată)… asta înseamnă să vezi în ce ape se scăldau boierii de prim rang ai țării de altădată. Și cum eram prin stațiunea pe care o cunosc cel mai bine de pe Valea Prahovei (Bușteni), am zis să traversez liniile de cale ferată și să mă îndrept spre cartierul Zamora, unde stă destul de mândru, la poalele muntelui cu același nume, un castel pe care cu greu îl poți rata.

castelul cantacuzino din busteni

Gheorghe Grigore Cantacuzino (1832-1913), mai cunoscut în istorie sub denumirea de Nababul, a dobândit o avere incredibil de mare, fiind lejer unul dintre cei mai bogați oameni ai acelor vremuri (în topul revistei Forbes, dacă exista!). Adevărat sau nu, unii îl catalogau mai bogat până și decât Regele Carol I, iar faptul că ar fi vrut să își construiască acoperișul placat cu monede de aur, să eclipseze mai celebrul castel de la Peleș, poate nu era chiar așa departe de adevăr.

portret nababul cantacuzino

Descendent din neamul nobil al Cantacuzinilor (un arbore genealogic o să găsiți chiar la intrarea în castel) și un om politic foarte apreciat până și de adversari (cu importante funcții ocupate: Președinte al Partidului Conservator, Președintele Senatului, primar al Bucureștiului și, nu în ultimul rând, Prim-ministru al României), Nababul a avut și mania unor castele/palate pe care încă le putem admira și astăzi. Unul dintre ele se află pe Calea Victoriei și adăpostește spiritul marelui George Enescu, iar un altul, în cea mai proastă stare, se găsește la Florești (Prahova) sub numele de Micul Trianon (inspirație de la Versailles). Pe ultimul îl vom descoperi în următoarele rânduri și fotografii. 🙂

Castelul Cantacuzino din Bușteni (deschis pentru vizitare abia prin 2010) este amplasat în partea opusă a centrului stațiunii și se vede foarte bine din multe locuri, beneficiind și de reclame pe bulevardul principal. La prima vedere, cel puțin pentru mine, se înfățișează ca un conac, însă interiorul reprezintă esența locului. Nu vă lăsați înșelați!

cantacuzino castel busteni

drumul spre castel cantacuzino

intrare castel cantacuzino

Construit în stil neoromânesc, sub atenta supraveghere a arhitectului Grigore Cerchez (un împătimit al formelor tip Ev Mediu), castelul a fost inaugurat în anul 1911 și prezenta câteva caracteristici de mare însemnătate: pardoseală de factură italiană, vitralii venețiene, feronerie pariziană, mozaic roman, piele de Cordoba, scară cu marmură de Carrara și balustrade Art Nouveau, șemineuri din piatră de Albești, uși din stejar sculptat etc.

vitralii castel cantacuzino

balustrade castel cantacuzino

semineu castel cantacuzino

usi stejar cantacuzino castel

maner fereastra castel cantacuzino

candelabru castel cantacuzino

Mobilierul a reprezentat și el o bogăție a locului, dar au avut grijă alții să îl facă dispărut, castelul ne mai beneficiind de mobila lui autentică (mai golaș, dar cu o mai mare libertate de mișcare). O parte din pictură a fost vopsită în perioada comunistă, atunci când aici a funcționat un spital/sanatoriu.

Însă ceea ce s-a păstrat și vedem în salonul de primire (oaspeți) este de-a dreptul unic și încântător pentru patrimoniul României – o colecție heraldică de picturi și blazoane ale personalităților cu ramuri și rădăcini în dinastia Cantacuzinilor: Basarab, Brâncoveanu, Ghica sunt doar câteva exemple. Am surprins câteva cadre, dar vă recomand fără ezitare o vizită personală. Este un must see!

sala de primire oaspeti castel cantacuzino

IMG_4296 (2)

IMG_4298 (2)

IMG_4299 (2)

IMG_4300 (2)

Despre domeniul Cantacuzino de la Bușteni ar mai fi multe de zis. Sunt mai mulți investitori (sub numele de Zamora Estate) care, se pare, au planuri pentru o amenajare turistică complexă, benefiicind și de o suprafață extrem de tentantă (cam 1.000 ha), dincolo de ceea ce vedem noi cu ochii. Am speranța ca lucrurile să fie făcute cu cap și în spiritul locului (natură, arhitectură castel, caracteristicile stațiunii etc.)

În prezent, în afara faptului că funcționează ca muzeu, aici se organizează tot felul de evenimente (nunți, petreceri, concerte, expoziții tematice etc.). Totodată găsim amenajat un parc de aventură și off-road, un loc de călărie, un restaurant premiat internațional (Canta Cuisine). Mai multe informații găsiți direct pe site.

expozitii castel cantacuzino

logie castel cantacuzino

castel cantacuzino fatada din spate

placa comemorativa castel cantacuzino

Castelul Cantacuzino este un popas fain de-a lungul Văii Prahovei, fiind considerat cam al treilea castel ca importanță zonală, după Peleș și Bran. Așa că nu mai stați pe gânduri, programați un weekend la Bușteni, în care să nu ratați nici cascada Urlătoarea (despre care am scris aici).

vedere asupra statiunii busteni

Ți-a plăcut articolul?

Nu ezita să dai un like pe Facebook și un follow la blog.

Îți mulțumesc pentru susținere. 🙂

Casele Reginei Maria de pe litoralul Mării Negre

Cândva erau locuri încărcate de prezența discretă a Reginei Maria, care iubea să privească și să asculte natura. Tocmai datorită acestui aspect construcțiile, care au servit în primul rând ca spațiu de recreere, se armonizau cu peisajul locului. Stăpâneau bunul gust, simplitatea și respectul față de natură, un trio pe care cu greu îl regăsești astăzi.  

Balcicul și Mamaia au fost locurile alese de cea mai puternică prezență feminină aflată în fruntea României (Mari). În prezent sunt două bogății de patrimoniu care sunt tratate și exploatate diferit. Să vedem ce-i cu ele!

 

CASA DE LA BALCIC. Un loc de care te îndrăgostești.

Turistic vorbind, poate și portuar, Balcicul a fost și este o pierdere pentru România. Îndrăznesc să spun că Balcicul fără prezența Reginei (și a câtorva primari și personalități artistice) ar fi rămas în anonimat, cel puțin din punct de vedere cultural. Regina Maria (1915, prima vizită – 1937, ultima vizită), care s-a îndrăgostit de acest loc și l-a construit după un stil balcanic-oriental, a descoperit aici exact ceea ce căuta cu ardoare: liniște (de unde și denumirea de Cuibul liniștit) și frumusețea naturii. 

Astăzi locul este frecventat de o mare varietate de turiști, printre care și noi, românii. Cât de ciudat, să fim turiști pe locul ales al Reginei Maria. Ce-i drept, m-am simțit ca acasă până la… limba bulgară. Cu siguranță am făcut mult prea puțin pentru păstrarea acestui loc în patrimoniul României. Cert este că bulgarii au obținut un domeniu valoros pe care, la fel de adevărat, îl îngrijesc destul de bine.castelul de la balcic

CASA DE LA MAMAIA. Un vis frumos. 

La Mamaia lucrurile au stat cu totul altfel, cu toate că, până la un punct, vorbim de aceeași dorință a Reginei: o casă în spiritul naturii și un loc liniștit la malul mării (profitând și de prezența scăzută a altor construcții în acele timpuri). Mai mult ca sigur, spre deosebire de Balcic, zona Mamaia prindea contur și fără prezența Reginei Maria, însă era exact acel element-valoare de care Mamaia avea nevoie. Construcția, tot în stil balcanic, a început în 1924 și a durat cam 2 ani și jumătate, timp în care Regina a urmărit îndeaproape ridicarea complexului. Din păcate, moartea Regelui Ferdinand în anul 1927 a schimbat complet planurile acesteia, considerând că este o casă mult prea mare pentru a locui singură. Astfel a donat-o principesei Elena, devenind un loc frecventat de viitorul rege, Mihai. Regina a păstrat totuși o anexă – Vila Știrbey.

Astăzi locul nu este frecventat de turiști, ci doar de curioși nostalgici care privesc la ceea ce era cândva o casă regală. Complexul, ce putea fi un veritabil obiectiv turistic, a fost abandonat și privatizat (anii ’90, respectiv 2000) în cele mai urâte moduri pentru un loc aflat pe Lista Monumentelor Istorice (sub supravegherea strictă a Ministerului Culturii!). Funcționînd pentru o scurtă perioadă pe post de club-bar-restaurant (Dumnezeu știe!) și ca depozit de saltele, șezlonguri și alte obiecte, nu a rămas în prezent decât o imagine a neputinței față valorile naționale. Aparent, salvarea nici măcar nu s-a pus în mișcare. 

casa de la mamaia

 

Îți place DORDETUR?

Nu ezita să dai un LIKE pe www.facebook.com/dordetur și un FOLLOW la blog.

Mulțumesc pentru susținere. 🙂

Iolalarihuuu! E septembrie, e Oktoberfest!

Nu știu cum ți se pare ție, dar Oktoberfest Brașov, din punctul meu de vedere, este un festival fain, având în vedere multe alte bazaconii importate din afară, pe care eu nu le îmbrățișez. 

A început azi și durează până pe 13 septembrie!

De ce luna septembrie? Ei bine, pentru că nemții au o lege germană a berii, care, printre altele, spunea (prin 1539) că berea nu putea fi produsă decât între 29 septembrie și 23 aprilie, întrucât vara exista un risc major de incendii. În plus, condițiile de depozitare erau altele, iar berarii trebuiau să vândă berea vechea pentru a îi face loc celei noi. Prima ediție a avut loc în 1810, între 12-17 octombrie (Sărbătoarea lui Octombrie, la Munchen), dar doi ani mai târziu, deoarece condițiile atmosferice erau cam neprielnice pentru un festival în aer liber, s-a mutat în jurul datei de 20 septembrie.

cortul oktoberfest brasov

Sursa: Christian Macedonschi

Câteva aspecte interesante:

  • Cel mai mare festival de acest gen din Sud-Estul Europei se întâmplă chiar la noi, iar anul trecut a fost nominalizat în top 10 festivaluri de bere din Europa!
  • Cel mai mare cort de evenimente din țară. Made in Germany.
  • SC BONIMA SRL deține marca înregistrată Oktoberfest pentru România, iar Selgros este unul dintre partenerii oficiali când vine vorba de produse nemțești.
  • Momentul-simbol al festivalului: boca-boca, adică se dă cep la butoi și, evident, curge berea!
  • De ce Oktoberfest? „C-atunci când bere bei, ai cele mai bune idei”, după cum zice și imnul festivalului!
  • Se beau atâtea pahare cu bere încât, dacă le aliniezi, ajungi fix în Bavaria!
  • Onkle Hans, mascota festivalului, mai mare decât îți închipui. I se alătură și cerbul nostru carpatin, Cornel! 
  • Cel mai mare fan Oktoberfest poți fi chiar TU, dar până atunci Herr Schurly deține „aurul”, pentru că nu a lipsit de la nici o ediție, din 1986 până în prezent!
  • Cârnații bavarezi Turinger intră în producție cu 3-4 zile înainte de festival.
  • Uită de semințe în timpul festivalului, căci „berea fără alune, e ca țuica fără prune!”
  • Foșnește gazeta de hârtie, proaspăt tipărită, în amintirile vremurilor în care tableta și smartphone-ul nu existau!
  • Și ca să fie treaba bună se desemnează Regina și Regele Berii. Băutori profesioniști!
  • Fiind o sărbătoare multiculturală, hai să învățăm să zicem „NOROC” în 10 limbi (sunt popoare care fac parte din top 10 la consum de bere în Europa): Na Zdravi! (cehi); Prost! (nemți și austrieci); Tervist! (estonieni); Na Zdrowie! (polonezi); Sláinte! (irlandezi); Noroc! 🙂 (la noi, la români); Sveikata! (lituanieni); Živjeli! (croați)  și Santé! (belgieni). Sper că nu am greșit cu vreun „noroc”! 
  • Desigur, există și cel mai trist moment: când formația anunță încheierea serii… și se pare că anul acesta muzica se închide pe la ora 22!
  • Oktoberfest Brașov se organizează de 7 ani, din anul 2009, fără întrerupere. Anul trecut a sosit și pe la București, iar anul acesta mai ajunge în Timișoara (24.09-04.10).

Ce zici, te încumeți la o halbă de 1 litru, niște bunătăți bavareze și o muzică pe măsură? 😀

Festivalul Oktoberfest Brașov are loc în zona arenei sportive „Ion Țiriac”, iar informații utile și oficiale găsești AICI și AICI.

vedere aeriana cort oktoberfest arena ion tiriac

Sursa: Visit Brașov

Fantastic five în blogosfera turistică românească

Mai precis, un blogroll scurt. Că tot nu ți-am spus niciodată pe cine citesc. 🙂

În goana asta după informații, îți prescriu 5 surse de inspirație în materie de turism și călătorii. Se recomandă oricând ești în căutare de „ceva bun”. 

__

Anda Stănciulescu – Căpitanul de vas (blog)

Printre primele bloguri de travel citite și salvate în bookmarks. Anda este un tânăr căpitan pe vasul celor mai frumoase povești despre România. Navighează lin, cu pasiune, și îți oferă informații despre care nu bănuiai sau care te vor ajuta. Merită să încerci o experiență la bord, însă ai grijă, s-ar putea să-ți placă!

 

Mihai Jurcă – The Guide (blog)

Pe Mihai îl zărisem de câteva ori pe la TV în calitate de moderator, dar nu mă așteptam să-l găsesc online sub titulatura The Guide. Este pe val, scrie mișto și aerisit, cu o grămadă de chestii utile și la obiect. Mai adaugă și câte un pont legat de vreme, cu sprijin din familie – Romica Jurcă. Dacă vrei să explorezi lumea și să-ți conturezi niște idei, știi ce ai de făcut.

 

Mădălin Măncilă – Omul de marketing (blog)

Greu cu marketingul prin turism! Mădălin este unul dintre marketerii de top, care scrie ocazional, dar profi! Este modelul perfect pentru un aspirant (din punctul meu de vedere, bineînțeles!), dar livrează articole și pentru un cititor curios. Pentru mine reprezintă un fel de Guru în marketing turistic, gata să te poarte într-o lecție fascinantă de turism market.

 

Traian Bădulescu – Jurnalistul de turism (blog)

La el funcționează de minune expresia „omul potrivit, la locul potrivit”. Om de căpătâi pentru presa turistică românească, cu ramuri vechi și trainice. Se observă cu ochiul liber că este devotat în ceea ce face. Recomand, deoarece are un discurs pentru publicul larg, la care mai adaugă și ceva tehnic. Un fel de sare și piper.

 

Florin Arjocu – Călător cu alți ochi (blog)

Florin ne propune un „drum liber” (ceea ce chiar am vrea!), plin de obiective interesante și, mai mult decât atât, mai puțin cunoscute! Este un călător get-beget, are recomandări faine la el, iar poveștile sale le expune pe un blog „bine asfaltat” (și asta am vrea!). Iar în cazul în care nu crezi că România e frumoasă și inedită, poate reușește să te convingă.

__

Pe lângă fantasticii menționați mai sus (ordine întâmplătoare), mai urmăresc și alți super-eroi, cărora le-am dat binemeritatul „like & follow”. Fiecare are contribuția sa în news reader-ul meu, ocazie pentru care le și mulțumesc! 

 

Recensământ al blogurilor inițiat de Kooperativă. În folosul lumii 2.0.

fantastic five

Fantastic Five. Cine și de ce.

A lu’ Mamaia de altădată!

Am primit un e-mail tare drăguț (mulțumesc pe această cale stimabilului expeditor) și m-am gândit să-l parcurgem împreună, căci este tare interesant și, mai mult decât atât, este în ton cu sezonul estival.

Este vorba de un document, denumit Ordonanța no. 16253 din 20 iunie 1939, redactat și avizat de Primăria Municipiului Constanța, care cuprinde anumite reguli „în interesul unei bune administrații și ordini pe timpul sezonului de băi”. Pentru că documentul scanat era cam greu de descifrat, l-am „tradus” și adaptat nițel: 

  1. Exista o taxă de bae (10 lei + 1 leu timbru de aviație – prin care se susținea dezvoltarea acestui domeniu de mare perspectivă în acele timpuri). Nimeni nu putea să se scalde fără biletul de bae, conform legilor regale.
  2. Litoral nu înseamna doar plaja Mamaia, cu toate că aici venea lumea bună. Dar de la satul Mamaia (Nord) până la Institutul de Bioceanografie (Sud) puteai să faci baie plătind 5 lei. Excepția era hotelul Rex, unde convenția încheiată permitea oaspeților să facă baie fără plata taxei (un fel de private beach al anilor ’40!).
  3. Aveai obligația de a purta costum de baie, altfel riscai să fi dat în judecată. Pe atunci exista sentimentul de pudoare și, ca o paranteză, la început de secol 20, lumea mergea la plajă destul de îmbrăcată față de prezent… când costumul de baie a pierdut din material sau nu îl mai porți deloc!
  4. Publicul vizitator, fie că vorbim de zona de plajă sau promenada Cazinoului, era rugat să adopte o ținută decentă, care să nu declanșeze cine știe ce moravuri ușoare de sezon, cum s-ar zice! Până și dansul în costum de baie era interzis.
  5. Nu aveai voie să te ungi cu nămol pe plajă, așa cum mai vezi în prezent oameni care se plimbă pe plajă sau prin stațiune cu nămol din cap până pe… papuci. 
  6. Jocul (cu mingea, cercul sau alte obiecte) în zonele aglomerate era complet interzis. Parcă astăzi ar fi și mai bună măsura, cu atâția „jucători” prin jur.
  7. Accesul vehiculelor trase de orice forță nu era permis. Căruțele, în timpul sezonului estival, nu aveau voie nici măcar pe bulevard! Să te tot plimbi fără grijă.
  8. Aveai animal de companie? Din fericire pentru turiști, nu se „stresau” de el, din nefericire pentru tine, nu aveai voie cu el pe plajă sau în apă.
  9. Dacă aveai bani și valori prin buzunarele fragile ale costumației de vară, ei bine, recomandat era să le lași la „casa de valori”, plătind o taxă de 5 lei + 1 leu timbru de aviație, dar măcar erai safe, că altfel nu te salva nimeni dintr-un eventual furt/pierdere pe plajă.
  10. Natura avea o regulă: admiri, dar nu atingi. Astfel dacă rupeai o floare sau vandalizai un pom, erai pedepsit pentru distrugere. Cât de respectată mai este astăzi sau mai bine zis cât mai există astăzi? 

Băile de mare și de soare de la plaja Mamaia, cândva un petic sălbatic de pământ populat de pescari, oieri și crescători de cai, mai apoi amenajate rudimentar (începând cu 1906), s-au tranformat treptat într-o stațiune căruia nu prea îi regăsesc identitatea. Până și denumirea e derutantă pentru prezent. Turismul s-a dezvoltat, dar haotic și nesănătos, clădirile istorice care făceau senzație au dispărut sau, în cel mai bun caz, au ajuns fantome ale trecutului pentru diverse firme suspecte, animația fină interbelică a ajuns la nivel de clubbing mediocru, casa de valori s-a transformat în buzunare pline cu cash, faleza dă semne de bătrânețe și parcă nici regele-soare nu mai e ce a fost. Marea, regina Marea Neagră, pare a fi într-o contemplare continuă, mângâind cu valurile sale tot ce îi iese în cale. Dar cea mai importantă pierdere sunt și vor rămâne oamenii. Căci lumea de acum este infinit mai slabă ca lumea de atunci.

mamaia_turism

De ce îți recomand să vizitezi Băile Herculane?

Înainte de a îți înșira motivele pentru care merită să vizitezi “tărâmul lui Hercule”, o să îți prezint o scurtă radiografie a locului, în două perioade diferite:

 

Cum a fost în 2009:

Cu ochii la mândrețea Dunării, pătrundeam, după un sfert de ceas, într-o stațiune nouă pentru mine, dar cea mai veche pentru România. Fotografiile și informațiile avute de prin diverse surse erau insuficiente. Rămân la părerea că trebuie să vezi și apoi să crezi. Știam că locul are o istorie extraordinară și un renume internațional. Însă recunosc că am fost cuprins de o tristețe imensă. Era evident că lucrurile sunt nefirești pe aici și, la un moment dat, chiar mă întrebam dacă nu cumva a avut loc vreo catastrofă (într-un fel… a avut!). Am vizitat o bună parte a stațiunii Băile Herculane, iar la final, deși dezamăgit, nu m-am hazardat să trag o concluzie pripită. Întâlnirea cu Hercule și poveștile sale a fost chiar interesantă. Eroii și legendele nu mor niciodată! Eu așa speram (și sper!).

 

Cum a fost în 2015:

Cu ochii la mândrețea Dunării, pătrundeam, după un sfert de ceas, într-o stațiune cunoscută mie și, mai ales, celor care i-au simțit trecutul glorios. După 6 ani, recunosc că aș fi vrut ca lucrurile să avanseze ceva mai mult. Rămân la un optimism absolut necesar. Cert este că valoarea patrimoniului, care încă tronează aici, este inestimabilă și unică în lume. Îmi este teamă pentru că riscăm să pierdem monumente pe care nu o să putem să le mai restaurăm. Partea bună este că stațiunea nu a rămas într-o stagnare totală. Pe alocuri se investesc bani, timp și, cel mai important, pasiune. Cine știe, poate se vor auzi din nou trăsuri cu personalități sau oameni simpli care se vor trata și relaxa în apele lui Hercule (întoarcerea la apă!). Istoria se poate repeta, dacă va exista o implicare pe măsură. Eu așa sper!

peisaj baile herculane

Cadrul natural din Băile Herculane. Să vezi și să crezi.

 

10 motive pentru care stațiunea Băile Herculane merită să fie vizitată:

  1. Cu o istorie de aproape două milenii, este cea mai longevivă stațiune a României (atestare oficială din anul 153 d.Hr.) și, totodată, consider că are o frumusețe unică în Europa! (împăratul Franz Joseph al Austriei afirma asta în anul 1852);
  2. Muntele Domogled, cu prima arie protejată din România, este locul unde crește celebrul Pin Negru de Banat (specie unică și mândria faunistică a zonei). Tot aici se poate întâlni și celebra viperă cu corn, inofensivă dacă nu este deranjată;
  3. Cea mai mare concentrație de sulf din Europa! (poate nu miroase el plăcut, dar te obișnuiești);
  4. Una dintre cele mai puternice aeroionizări (aerul respirat, deși stațiunea se află la 168 m. altitudine, se simte ca la 2.000 m.);
  5. Puteți vedea primele izvoare termale (în incinta hotelului Roman) descoperite de împăratul Traian, în anul 102! “Drumul Roman” este restaurat și plăcut pentru o plimbare în orice moment al zilei;
  6. Dacă este nu cea mai frumoasă din România, sigur este în top: Gara austriacă, de secol 19, executată în stil baroc, cu fresce arabe. Un important simbol al stațiunii, fiind la acea vreme o poartă de acces populară în stațiune;
  7. Puteți beneficia de cazare și tratament, într-un cadru modern și la standarde europene, la hotelurile Afrodita și Diana (nu vă lăsați intimidați de exteriorul lor!);
  8. Aveți șansa să vedeți vestigii și situri arheologice din perioada romană sau imperialismului austriac, ceea ce mi se pare o experiență de neuitat (practic faci o călătorie în trecut);
  9. Sub tutela lui Hercule, patron al izvoarelor termale și al sănătății prin apă, vă puteți trata (medical, SPA&Wellness) de multe dintre afecțiunile umane întâlnite (boli locomotorii, reumatismale, cardiovasculare, dermatologice, oculare etc.). Se poate afirma că este una dintre cele mai complexe stațiuni în acest sens. Există și izvoare curative prin stațiune (“curgere liberă”), pentru diverse afecțiuni, care pot fi utilizate cu indicațiile medicului. Eu personal recomand tratamente (indiferent de vârstă) în cadrul unităților amenajate și omologate, sub supraveghere medicală specializată (cum găsiți la hotel Afrodita);
  10. Ești român! Merită să îți cunoști țara și să o ajuți cum poți mai bine. Privește și partea bună a lucrurilor. 🙂

 

baile herculane

În drum spre centrul istoric al stațiunii.

 

statiunea baile herculane

Băile Imperiale Austriece (cunoscute și sub denumirea de Băile Neptun). O splendoare!

raul cerna baile herculane

De-a lungul și de-a latul râului Cerna.

bai sulfuroase herculane

Băile sulfuroase cu miros de… sulf.

izvorul diana herculane

Un izvor miraculos (Diana nr.3). Mai sunt și altele.

herculane arhitectura

Hercule, trecut și viitor.

pasaj casino baile herculane

Pasajul și Cazinoul stațiunii. Parcă și astăzi simți forfota de altădată.

statuia lui hercule

Hercule. Construit de austrieci după modelul basoreliefului roman găsit în hotelul Roman.

centrul istoric al statiunii baile herculane

Centrul istoric al Băilor Herculane. La unele clădiri se lucrează (încet), la altele se stagnează (sper că nu de tot).

 

Iată și câteva activități pe care le poți bifa în această zonă:

Experiențe de neuitat: Croazieră pe Dunăre (Orșova – Cazanele Mari: Tabula Traiana, Chipul lui Decebal, Mănăstirea Mraconia, Peștera Ponicova).

Natură: Descoperă Valea Cernei (cu Podul lui Dumnezeu), Cheile Nerei și Minișului (cu Cascada Bigăr).

Tehnică și inginerie: Muzeul Porțile de Fier și vizitarea (parțială) a hidrocentralei Porțile de Fier I – cea mai mare și eficientă hidrocentrală a țării.

City-break 🙂: Drobeta Turnu Severin – perfect pentru o plimbare și pentru a vizita interesantul muzeu dedicat Regiunii Porțile de Fier (merită!).

Evenimente locale: “Festivalul Internațional de Folclor Hercules” (iulie), “Zilele Orașului Herculane” (septembrie), “Festivalul Pinului Negru de Banat” (sfârșit de mai/început de iunie). Dacă dorești să asiști la evenimentele locale îți recomand să verifici înainte, fiind posibil să apară modificări. 

Drumeții: Grota Haiducilor, Grota cu Aburi, Foișorul Elisabeta, Izvorul lui Munk etc.

 

Pentru cele 10 motive prezentate și pentru activitățile din regiune

îți recomand să vizitezi Băile Herculane.

Nu uita, stațiunea poate renaște acționând  împreună!

 

Mulțumesc InfoTravelRomânia și Asociației Pro Turism Herculane

 pentru invitația la infotripul și conferința Întoarcerea la apă! Echilibru și Sănătate”.

Pe urmele lui Ștefan cel Mare: Mănăstirea Putna

Vizitând arhipelagul mănăstiresc al țării (în general) și al Bucovinei (în particular), nu mă așteptam ca ceva să mă copleșească atât de năprasnic. Nu sunt deloc un personaj foarte sensibil, dar, se pare că, una dintre slăbiciunile mele emoționale se află fix la Putna.

Să vă povestesc câte ceva din pelerinajul meu de la mănăstirea care poartă numele râului Putna, a cărui vale istorică oglindește trecutul ținutului moldovenesc – patria lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Am spus pelerinaj nu pentru că aș fi vreun pelerin desăvârșit (nici măcar pe aproape), ci pentru că la mănăstirea Putna m-am regăsit ca om (tocmai când aveam nevoie). Este prima mănăstire (și am vizitat destule, prin multe părți ale României) în care sufletul, preț de jumătate de ceas, a fost mângâiat de Rai și s-a întors înapoi în trup. Fenomen, nu altceva.

__

Am ajuns la Putna, așezată mlădios pe culmile Bucovinei, în Obcine, la cca. 70 km de Suceava, într-o după-amiază perfectă de primăvară. De fapt, nu numai vremea era perfectă, ci tot locul, după cum aveam să aflu. Intrarea în curtea mănăstirii se face printr-un spațiu de aproximativ 1,60 m înălțime, ceea ce m-a forțat să mă aplec cam 20 de cm, asta dacă nu cumva voiam să fac vreun deranj… în frunte!

Pașii m-au purtat benevol spre altă lume. M-am oprit instant, uitându-mă de jos în sus și de sus în jos la imaginea expusă în fața ochilor: pâmântul sfânt al Putnei (pe care călcam pentru prima oară), mănăstirea și infinitul Cerului. Nu am mai trăit niciodată o asemenea senzație puternică într-un complex monahal. Am cotit spre dreapta, câțiva pași, cât să îl zăresc pe poetul național al României, „șoptindu-mi” versuri din eternele sale poezii de dragoste. Un prim moment emoționant. Putna și Eminescu.

Mănăstirea Putna (mănăstire de călugări, cu hramul „Adormirii Maicii Domnului”) a fost construită prin secolul al XV-lea, cam în trei ani de zile (1466-1469). În urma unei izbânzi a lui Ștefan la Chilia, acesta a dat poruncă mitropolitului Sucevei (la îndemnul lui Daniil Sihastru, se pare) “să mulțumească lui Dumnezeu pentru ce i-a fost dăruit lui…”. Și așa s-a înălțat prima ctitorie a voievodului, „cu aur poleită, zugrăveală și pe dinăuntru și pe dinafară, și acoperită cu plumbu” (Ion Neculce).

Drept să vă zic, în opinia mea, nu este cea mai frumoasă mănăstire a Bucovinei (suferind de-a lungul timpului restaurări, atât la arhitectura exterioară, cât și la pictura interioară, care au diminuat din farmecul inițial), însă la Putna am găsit cea mai mare încărcătură spirituală.

Ca elemente arhitecturale, predomină clasicul stil moldovenesc cu influențe gotice, bizantine și renascentiste, iar o particularitate este reprezentată de pridvorul închis (pentru prima dată în Moldova!), dar și de gropnița – atracția principală – cu frunza de stejar (Stejarul din Borzești) în care se odihnește însuși ctitorul mănăstirii, loc unde am trăit al doilea moment emoționant. Putna și Ștefan cel Mare.

mormantul lui stefan cel mare putna

Aici se odihnește Ștefan cel Mare (sursă foto: doxologia.ro)

Curtea interioară, care te primește cu liniște și meditație, este ocrotită de puternicele ziduri de fortificație, de Turnul Tezaurului (cel mai vechi turn, din anul 1481, înalt de 18 metri), elegantul Turn Clopotniță, de moștenirea din Muzeul Mănăstirii (dovezi ale faptului că aici a existat cel mai important centru de cultură și creație din Moldova, dar și din această zonă a Europei) și de Turnul cu metereze, cunoscut sub numele de Turnul lui Eminescu – care a înnoptat aici cu prilejul Marii Serbări de la Putna (la împlinirea a 400 de ani de la sfințire, 14-16 august, 1871), rostind, poate, cele mai frumoase cuvinte la adresa locului: „Să facem din Putna Ierusalim al neamului românesc și din mormântul lui Ștefan altar al conștiinței naționale”.

Într-un final, am revenit la normalitate, luând cu mine trăiri sufletești care cu greu pot fi egalate, dar nu înainte de a privi spre locul de unde legenda înfăptuirii Putnei dăinuiește până în prezent.

La plecare am trăit al treilea moment emoționat. Firesc și de așteptat. Eu și Putna.    

Dealul Crucii

Dealul Crucii, locul de unde Ștefan cel Mare a tras cu arcul, alegând astfel locul unde va fi zidită mănăstirea.

 

Îți place DORDETUR?

Nu ezita să dai un LIKE pe www.facebook.com/dordetur și un FOLLOW la blog.

Mulțumesc pentru susținere. 🙂

%d blogeri au apreciat asta: